Lifestyle
Ce își dorește super mămica Anca Serea să facă după izolare! “Să organizăm petreceri cu vecinii și prietenii…!”
Că are o familie numeroasă nu mai este un secret pentru nimeni! E greu să “gestionezi” uneori un singur copil, dar 6! Anca Serea este în viziunea mea o super mămică care se împarte cu succes între cei 6 copii ai săi! Sincer, nu știu cum reușește, mai ales acum când a fost nevoită să facă față provocării de a sta împreună cu ei în fiecare zi, timp de două luni și ceva, acasă, în izolare. Mie mi se pare extrem de greu doar cu 2! Iată ce își dorește însă Anca să facă după ce va trece această perioadă și ce a realizat ea acum, stând mai mult cu familia!
“Cred că atunci când îți dorești cu adevărat ceva și îți propui în minte un obiectiv, totul devine posibil. Pentru că perioada prin care trecem este una dificilă, poate unică în existența noastră și a copiilor noștri, am realizat o listă cu lucrurile pe care îmi doresc tare mult să le fac după ce se va termina totul. Mi-aș dori în primul rând să ne viziteze mama și copiii să se bucure de energia ei, mi-aș dori să călătoresc cât mai mult, în locuri pe care nu am putut să le vizitez până acum. Mi-aș dori să strâng în brațe oamenii dragi, fără teamă. Mi-aș dori să mă plimb cu copiii prin parc până nu ne mai țin picioarele și să organizăm petreceri cu vecinii și prietenii în care să ne bucurăm unii de ceilalți. Par niște dorințe simple și ușor de realizat. Dar adevărul este că nu realizăm cu adevărat valoarea lucrurilor decât atunci când le pierdem….Voi ce vă doriți să faceți după ce se termină totul?”, a scris Anca Serea pe pagină ei oficială de Facebook.
0 comments