Recomandari

Noi piese semnate de Christina Aguilera și Migos în filmul „Familia Addams”

By  | 

Cea mai așteptată comedie de animație și aventuri a toamnei, “The Addams Family / Familia Addams”, care aduce pe marele ecran noile aventuri ale ciudatei familii Addams, are parte de o coloană sonoră cu totul specială, cu piese noi semnate de artiști celebri ca Christina Aguilera, Migos, Karol G, Rock Mafia și Snoop Dogg.

Super animația inspirată din seria de desene originale marca Charles Addams și produsă de MGM are premiera în România pe 25 octombrie, cu puțin timp înainte de Halloween, filmul fiind distribuit de Forum Film.

Până atunci, însă, fanii se vor putea bucura de două noi melodii din film, care redau perfect atmosfera macabră. Pe 13 septembrie va fi lansată, în premieră, prima piesă originală de pe coloana sonoră: “My Family”, interpretată de Migos, Karol G, Rock Mafia și Snoop Dogg. Tot în septembrie urmează să fie lansată și piesa “Haunted Heart” a Christinei Aguilera.

Noul film “The Addams Family / Familia Addams” este regizat de Conrad Vernon și Greg Tiernan, după un scenariu semnat de Matt Lieberman.

Mult așteptata animație prinde viață cu ajutorul vocilor unice ale unor actori ca Oscar Isaac, Charlize Theron, Chloë Grace Moretz, Finn Wolfhard, Nick Kroll, Bette Midler și Allison Janney, cărora li se adaugă inegalabilul Snoop în rolul vărului IT.

Bazat pe faimoasa creație din New Yorker a lui Charles Addams, filmul spune o nouă poveste despre cea mai bizară familie din cartier care se vede nevoită acum să se adapteze secolului XXI.

“Christina Aguilera, Migos, Karol G, Rock Mafia și Snoop Dogg sunt super talente. Nici nu puteam gândi la o succesiune mai bună de superstaruri care să ajute publicul să simtă bizarul și să sărbătorească absurdul prin două noi cântece lansate cu puțin timp înainte de Halloween”, spune Jonathan Glickman, președinte al Motion Picture Group din cadrul MGM.

SINOPSIS:

“The Addams Family / Familia Addams” este o comedie animată de acţiune care spune povestea membrilor familiei Addams, ale căror vieţi încep să fie serios afectate de tumultul secolului XXI. Ciudatele personaje se văd puse faţă în faţă cu şireata gazdă a unui reality-show, în vreme ce se pregătesc de o mare reuniune de familie, pentru a sărbători un eveniment major, în stilul caracteristic clanului Addams.

TRAILERE:

https://www.youtube.com/watch?time_continue=3&v=-mHj3IH9JHM

https://www.youtube.com/watch?time_continue=15&v=gDu7MkDQG0g

https://www.youtube.com/watch?v=Y3ynRdY4phw

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *