
Lifestyle
Scrisoarea emoționantă a Elei Crăciun pentru copilul său abia născut
Ela Crăciun a compus o scrisoare emoționantă pentru copilul ei, abia născut, pe care își dorește ca acesta să o descopere peste ani, când va fi mare și va conștientiza emoțiile pe care le-a oferit mamei sale odată cu venirea lui pe lume.
Vedeta a postat textul sensibil pe blogul ei, www.elacraciun.ro, emoționându-și cititorii, în mod special mamele care au trecut prin aceeași experiență.
“Bine ai venit pe lume, iubire! Nici nu știi câtă dragoste am strâns în ultimele 9 luni, care abia așteapta să fie împărtășită și cu tine. Am atâtea lucruri să aștern în cele mai frumoase urechiușe pe care le-am văzut vreodată, încât abia așteptam să vii. Vreau să te asigur că voi fi mereu recunoscătoare pentru clipele noastre, doar ale noastre, dar era timpul ca lumea din jurul nostru să se bucure de miracolul pe care îl reprezinți. Ai un tată și doi frați extraordinari care au ales de mult să te iubească, fără să îi intereseze dacă vei fi băiat sau fată, sau ce nume vei purta. Ai mătuși, unchi, bunici și prieteni gata să aibă grijă de tine, încât nici nu îți va mai fi așa dor de pântecele mamei.
Marți la ora 13 eram la serviciu și mi-ai dat primul semn că vrei să ne cunoaștem mai bine. Am plecat la spital și pentru că doctorul îmi povestise cu doar câteva ore înainte că ești pregătit să ne privim în ochi. Mi-a mărturisit că ești încăpățânat, că nu mai iei în greutate de o săptămână și că ar fi bine să mă întorc în spital. Zis și făcut. Am ajuns la spital, m-am așezat comod, am avut 3-4 serii de contracții care la 12 noaptea s-au oprit. A fost probabil ultima noapte în care ai decis să dormi liniștit. Am așteptat doctorul dimineață doar ca să îi spun că s-a înșelat, și că ai vrut doar să ne păcălești.
(…) Am coborât în sala de nașteri la 12.30. Toate zgomotele pe care le-ai auzit până la ora 4 să știi că au fost râsete. Bucăți de bucurie pură, de veselie și emoție. Exact așa cum trebuie întâmpinat un miracol. Chicotele pe care le-ai auzit erau ale lui tati, ale mătușei Ana, ale asistentei de la neonato – Adriana Florică, o bună prietenă de-a noastră, ale moașei – Claudia Deculescu, ale doamnei doctor Doina Mihăilescu ale dnei Dr Primar Neonatolog Alina Ilici și ale dnei dr. anestezist Daniela Bandrabur. Am vrut să te asigurăm că vii într-o lume bună și veselă. Nu pentru că așa e ea la prima vedere, ci pentru că oamenii o fac să fie exact după chipul și asemănarea lor.
La 16:03 ne-am privit în ochi. A fost un moment de o intensitate pe care doar cei care au ajuns la capătul destinației după o mare aventură o înțeleg. O să înțelegi în timp că oamenii își fac idei, au impresia că își doresc lucruri și cred că pot influența destinul. Uneori își fac iluzii doar ca să fie dezamăgiți, nu te chinui să îi înțelegi. Doar să îi asculți. Dacă tot e momentul mărturisirilor, să știi că eu îmi spuneam în secret că poate vei fi fată. Când te-am luat însă în brațe am înțeles însă că nu așteptam fată, băiat, blond, brunet. Te așteptam exact pe tine. Ai fost lucrul care mi-a lipsit din brațe de când i-am avut pe frații tăi. Vei înțelege imediat de ce îi iubesc și pe ei la fel de mult ca pe tine…”
Continuarea scrisorii poate fi citită pe www.elacraciun.ro.
Ela Crăciun a adus pe lume miercuri un băiețel, cel de-al treilea copil al său. Micuțul a avut la naștere 2,760 kilograme și 50 cm și a primit din partea medicilor nota 10. Vedeta TV a apelat la nașterea naturală, la fel cum au venit pe lume și primii săi copii, Alex și Alesia.
Ela Crăciun este unul din cei mai de succes bloggeri din România, blogul său având lunar in jurul a 1 milion de vizualizări. La fel, canalul său de YouTube a cunoscut una din cele mai rapide ascensiuni.
0 comments