Recomandari

Corespondența dintre Țarul Aleksandru al II-lea și amanta sa, Ekaterina Dolgorukaia, conține cele mai intime scrisori de dragoste scrise de un șef de stat

By  | 

Istoricul Simon Sebag Montefiore a reușit în cartea sa „Romanovii (1613-1918)”, publicată la Editura Trei, o reproducere magistrală a puterii nelimitate și a decadenței sexuale, bazându-se pe remarcabila corespondență, poate cea mai explicită scrisă vreodată de un șef se stat. Scrisorile, care nu au mai fost niciodată publicate integral, aruncă o lumină nouă asupra extraordinarei povești de dragoste dintre Țarul Alexandru al II-lea și amanta sa adolescentă, Ekaterina „Katia” Dolgorukaia, care mai târziu a devenit a doua lui soție, primind titlul de prinţesa Iurievskaia.

Țarul i-a scris amantei sale de-a lungul a mai mult de un deceniu, începând din 1867, peste 3050 de scrisori, mai mult de 12.000 de pagini cu detalii intime, iar în arhivă au fost păstrate și 1435 de scrisori ale Ekaterinei pentru Țarul Alexandru.

Simon Sebag Montefiore precizează faptul că, pentru acest volum istoric a apelat la „materiale date uitării, despre domnia tuturor ţarilor, majo­ritatea documente primare, unele nepublicate, altele publicate în jurnale de istorie din secolul al XIX‑lea. […] Documentele oficiale sunt vaste, ca să nu mai pomenim de cele perso­nale. Memoriile trebuie tratate cu scepticism, însă scrisorile şi jurnalele sunt inestimabile”, apreciază Montefiore, adăugând faptul că, în ceea ce privește corespondențele, unele au fost decoperite recent. „Fireşte, majoritatea acestor epistole sunt aproape necunoscute. Corespondenţa dintre Aleksandru al IIlea şi Katia Dolgorukaia […] a rămas nepublicată. Foarte puţini istorici au explorat această extraordinară comoară şi niciunul nu a citito în întregime, parţial din cauză că scrisorile sau aflat pentru multă vreme în posesia unor persoane particulare şi au fost returnate arhivelor ruseşti relativ de curând”, adaugă Montefiore.

Aleksandru al II‑lea, împărat (1855–1881), fiul lui Nicolae I şi al Alexandrei Fiodorovna a fost „nu numai cel mai chipeş şi mai sensibil dintre Romanovi, ci şi cel mai simpatic”, notează Montefiore. Povestea de dragoste a țarului cu Katia a început în ziua în care a avut loc atentatul asupra acestuia. „Atentatul la viaţa ţarului nu era greu de pus la punct, din moment ce toată lumea ştia că Aleksandru al IIlea se plimba pe jos zilnic în Grădina de Vară, chiar dacă nimeni nu ştia, poate <motivul cu chip frumos> pentru care împăratul mergea atât de des acolo”. În acea zi de 4 aprilie 1866, el a întâlnit-o în acest loc pe tânăra de 18 ani, cu care s-a conversat. „Ma întrebat dacă urma să o vizitez pe sora mea mai mică la (Institutul) Smolnîi. Când iam spus că mă duceam acolo în acea seară, a zis că se va întâlni cu mine acolo, vorbind cu aerul lui ştrengăresc, care uneori mă enerva“, nota Katia.

Dar aceasta nu a fost prima dată când se vedeau, cei doi cunoscându-se în urmă cu şapte ani, în 1859, pe când Aleksandru al II-lea avea patruzeci de ani, iar ea era o fetiță de 10 ani „ca o păpuşică, cu o pelerină roz şi păr şatenauriu împletit în codiţe, pe care mama ei o trimisese să îl salute”. Peste ani, ţarul îşi amintea: „Am făcut cunoştinţă cu tine când nu aveai nici măcar unsprezece ani, dar deatunci ai crescut tot mai frumoasă de la un an la altul”, în timp ce ea declara „Naveam să uit niciodată extazul care ma cuprins văzând chipul acesta superb, plin de bunătate“.

Până la momentul întâlnirilor din grădină, împăratul nu a mai știut nimic de ea, cu excepția momentului în care tatăl fetei a consumat toată averea familiei și a și murit, lăsându-și soția și copiii fără niciun mijloc material de supraviețuire. Însă mama a aranjat cu ministrul Curții o înțelegere ca țarul să asigure educația copiilor, iar Katia a mers la pensionul pentru fete de familie bună din Sankt‑Peters­burg, Institutul Smolnîi. Aici țarul a mai revăzut-o o dată.

Însă, așa cum precizează Katia, „un hazard fericit a făcut să mă întâlnesc cu împăratul pe 24 decembrie 1865, la promenadă prin Grădina de Vară. […] Iniţial, nu ma recunoscut, dar pe urmă a venit înapoi şi ma întrebat dacă eu eram!“ El s-a îndrăgostit imediat de cea care acum avea şaisprezece ani şi jumătate, „o domnişoară cu păr des,blondcenuşiu, piele de alabastru şi o siluetă voluptuoasă”.

Timp de patru luni ei s-au întâlnit zilnic în Grădina de Vară, iar țarul se îndrăgostea tot mai mult. Momentul decisiv, care a și transformat această poveste într-o adevărată relație a fost ziua atentatului, când, după ce s-a despărțit de Katia, asupra țarului s-a tras un foc de armă. Însă, atentatorul a fost împins exact în momentul în care trăgea, iar glonțul nu și-a atins ținta. Katia a auzit focurile de armă și povestea într-o însemnare că „am fost atât de şocată, mi sa făcut rău, am ţipat… şi pe urmă am vrut săi spun cât eram de bucuroasă (că scăpase). Eram sigură că şi el simţea nevoia să mă vadă“. Lucru care s-a și întâmplat în acea seară. „Întotdeauna am simţit, îi scria Aleksandru Katiei Dolgorukaia, că exista o atracţie între noi doi, o fascinaţie irezistibilă.“ Însă tânăra era rezervată și nu a cedat imediat farmecelor țarului. Însă, după ce și-au consumat relația în intimitate, pasiunea mistuitoare pe care o simțeau i-a făcut să își jure dragoste eternă, Katia spunându-i că şi‑a „consacrat viaţa menirii de al iubi… Nu mai puteam lupta cu sentimentul acesta care mă devora“, iar Împăratul i-a spus „acum, tu eşti soţia mea tainică. Jur că, dacă vreodată voi rămâne liber, mă voi însura cu tine“. Despre acel moment țarul a spus că pentru el este „cea mai fericită zi“ din viaţa lui şi „începutul unei luni de miere care nu a încetat niciodată“, după cum precizează Montefiore în „Romanovii 1613-1918”.

El o numea „ştrengăriţa mea“ și imediat după ce se despărțeau, ei continuau să își scrie de câteva ori pe zi, „poate cea mai explicită corespondenţă scrisă vreodată de un şef de stat, folosind nume de alint pentru a descrie dragostea lor: cuvântul cu rezonanţă franceză „les bingerles“, născocit de ei, se referea la actul sexual propriuzis. Amândoi aveau un libido

 

 

 

 

neinhibat şi exuberant, dar unic la ei a fost faptul că nu şiau pierdut niciodată pasiunea frenetică de proaspăt îndrăgostiţi”, notează istoricul britanic. Din însemnările pe care le-a găsit despre această poveste, istoricul spune că doctorii au încercat să limiteze partidele lor de amor. După ce Aleksandru punctase că se iubiseră „de patru ori“, „pe fiecare piesă de mobilier“ şi „în fiecare cameră“, Katia a sugerat că: „<dacă tu crezi că ne extenuăm, hai să ne odihnim câteva zile>. Asta era la ora 11 a.m.; spre miezul nopţii, adăuga: <În seara asta, ce mult te doresc>, iar la ora unsprezece a doua zi dimineaţă: <Am dormit agitat, tremur toată pe dinăuntru, abia aştept să se facă ora 4:45>“.

Ce alte lucruri pline de pasiune își scriau cei doi îndrăgostiți, cum a devenit ea soția lui și cât timp au trait împreună, dar și ce s-a întâmplat cu Katia și cu scrisorile după moartea Țarului, cititorii vor afla din volumul istoric publicat de Editura Trei, „Romanovii 1613 – 1918”, aflat din luna decembrie în librării.

Pasionanta cronică realizată de Montefiore dezvăluie lumea lor secretă, o lume a puterii neîngrădite și a edificării fără scrupule a unui imperiu grandios, dar umbrită de intrigi de la palat, rivalități de familie, decadență sexuală și extravaganță feroce, și populată de o întreagă distribuție de aventurieri, curtezani, revoluționari și poeți, de la Ivan cel Groaznic la Tolstoi, și de la regina Victoria la Lenin. Scrisă cu un remarcabil talent literar și îmbogățită cu noi și aprofundate cercetări de arhivă, Romanovii este deopotrivă o captivantă poveste despre triumf și tragedie, iubire și moarte, un studiu universal despre putere și un portret esențial al măreției care continuă să definească Rusia și astăzi.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *